Nunta

Dragi prieteni, dacă vă pregătiți de Taina Nunții, vă doresc să fiți fericiți, să vă iubiți și viața voastră de familie să stea mereu sub binecuvântarea lui Dumnezeu. Slujba Cununiei s-ar putea numi, mai exact, și „a Încununării” sau „a Încoronării”, pentru că în cursul ei mirii sunt încoronați asemenea împăraților –, atât de înaltă este aprecierea Tainei Nunții în Biserică. De aceea, vă rog, citiți voi înșivă rândurile de mai jos, luați aminte și faceți cum vă îndeamnă inima: nu-i lăsați pe alții să vă organizeze cel mai important moment al vieții voastre de familie și nici nu-l tratați doar ca pe un prilej de câștig material.
Așa cum căsătoria civilă se supune legilor civile, cununia religioasă trebuie să respecte rânduielile Bisericii. Cununia nu este o formalitate în completarea căsătoriei civile, ci actul fundamental de întemeiere a familiei în Biserică și, ca urmare, trebuie primit cu respectul și înțelegerea cuvenite acestei Sfinte Taine. Nu ezitați să mă contactați pentru orice întrebare sau nelămurire în legătură cu slujba Cununiei. (preot Ioan-Florin Florescu)
Pe această pagină veți găsi informații, recomandări și rânduieli despre:

Fixarea datei de nuntă
Pregătirea catehetică obligatorie a mirilor
Ziua nunții: sâmbătă sau duminică?
Alegerea nașilor de cununie
Structura slujbei

Înainte de a fixa data nunții

Deoarece cununia religioasă nu se poate face în orice zi din an – (și nu e vorba numai de zilele de post) –, vă rog să mă contactați din timp, mai înainte de a fixa data nunții, pentru a verifica împreună dacă la data dorită de voi se poate oficia cununia.
Pregătirea catehetică a mirilor

„Cateheză” înseamnă instruire sau învățătură de credință. Biserica recomandă insistent o perioadă de catehizare a mirilor înainte de cununie. Această catehizare are rolul de a-i responsabiliza pe miri, o dată în plus, pentru alegerea lor, conducându-i la aprofundarea înțelegerii creștine a vieții de familie și a învățăturii de credință.

În Parohia Edinburgh, ca și în alte parohii românești, catehizarea viitorilor miri este o etapă obligatorie înaintea cununiei. Vă rog să mă contactați din timp pentru a vă da toate informațiile necesare.

Sâmbătă sau duminică?

Deși cele mai multe nunți sunt organizate sâmbăta, din rațiuni „practice”, nu aceasta este cea mai potrivită zi, pentru că a doua zi, duminică, nici mirii, nici nuntașii nu vor mai ajunge la Sfânta Liturghie, rugăciunea și slujirea cea mai înaltă a Bisericii. Prima duminică din viața noii familii ar trebui să stea sub binecuvântarea Liturghiei. Părinții Bisericii vă recomandă din toată inima să fixați data nunții voastre într-o zi de duminică. Petrecerea de după nuntă poate să înceapă și duminică după-amiază, mai devreme, iar cine vrea să vină cu adevărat, va veni și atunci. De la oameni nu pierdeți nimic, iar de la Dumnezeu câștigați binecuvântarea Sa! Cununia în ziua de duminică poate fi oficiată chiar în timpul Liturghiei (ca în Biserica primelor veacuri) sau imediat după Liturghie.

Alegerea nașilor de cununie

Nașii de cununie sunt martorii, garanții și părinții spirituali ai mirilor. O familie poate cununa numai dacă ea însăși este cununată religios. Cuplurile necăsătorite nu pot fi nași de cununie. De asemenea, Biserica recomandă alegerea unei singure familii ca nași; nunțile cu mai multe perechi de nași nu fac parte din rânduiala bisericească. Înainte de a participa la slujba Cununiei, nașii au datoria de a se spovedi și a se împărtăși la biserica parohiei de care aparțin.

Structura slujbei

Slujba (Logodnei și a) Cununiei are următoarele părți:

1. Logodna (cu binecuvântarea și punerea inelelor / verighetelor). Logodna are semnificația promisiunilor reciproce făcute de viitorii miri și a înțelegerii lor în privința căsătoriei, iar Biserica se roagă „pentru întărirea cuvântului pe care și l-au dat”. În prezent, Logodna se oficiază, de obicei, imediat înaintea Cununiei, în cadrul aceleiași slujbe, dar ea constituie o slujbă distinctă, care poate fi săvârșită și cu mai mult timp înainte de Cununie. Trebuie însă înțeles că Logodna în Biserică nu înseamnă întemeierea familiei și nici nu îngăduie începutul vieții conjugale.

2. Slujba propriu-zisă a Cununiei se compune din :

Rugăciuni de binecuvântare a mirilor și pentru nașterea de copii;
Încununarea (punerea cununiilor)
Lecturi din Epistole și Evanghelie;
Rugăciuni pentru fidelitatea vieții conjugale;
Gustarea simbolică din același pahar cu vin și din aceeași bucată de pâine. (Dacă slujba Cununiei se face în cadrul Liturghiei, în locul vinului și a pâinii obișnuite mirii se vor împărtăși.);
Dansul ritual („Isaie, dănțuiește!”);
Făgăduințele cu mâna pe Evanghelie și pe Cruce (scoaterea cununilor);
Închinarea în biserică.